fbpx
„Spre cea mai bună versiune a mea.“

Unde mergem iarna asta? Top 3 locuri de vizitat

de

Orașul se umple de lumini, multe și colorate. Brazii sunt plini de globuri și de ghirlande. Pungile noastre se îngreunează de dulciuri și de cadouri. Mesele noastre, de mâncăruri de toate felurile și pentru toate gusturile. Ne jucăm de-a leapșa cu anii, care trebuie să fie cât mai mulți și cât mai buni, iar viața, desigur, una îmbelșugată.

În acest preaplin, paradoxal, totul ne este necesar. Cutare fustă pretinde să i se asorteze o pereche de botine, nicidecum cizmele de anul trecut. Aceeași rochie la petrecerea de final de an? Nici vorbă! Ne îndreptățim cheltuielile cu multă îngăduință față de ego, pentru că ne place să fim cool, atrăgători, și vrem să fim admirați în cercurile noastre de cunoștințe. Totuși, pe măsură ce urcăm pe scara socială, vedem că nimic nu este static. Așa cum lupul își schimbă părul, dar năravul, ba, noi dăm necesitățile obișnuite pe unele mai speciale, mai pretențioase și mai scumpe. Ambițiile noastre cresc precum vrejul din poveste. Deci de unde să începem să facem binele? De la ce nivel de plinătate?

Mă îndoiesc de existența unui moment potrivit pentru a face binele. Un gest de iubire față de aproapele nostru este oricând binevenit. Dar cred că sunt momente în care este necesar să facem binele, momente care nu mai lasă loc de puncte de suspensie sau de semne de întrebare. Iarna cu vicisitudinile ei creează urgența de a face binele.

Sunt cel puțin trei locuri pe care ar trebui să le avem în vedere în planurile noastre de sezon, indiferent de orașul în care ne aflăm: adăposturile pentru oamenii străzii, centrele pentru copii și centrele pentru vârstnici.

Orice destinație am alege, este foarte posibil ca preaplinul nostru să întâlnească preagolul altora la un moment dat. Poate că în drumul nostru, înainte să ne vedem de fericitele noastre sărbători, putem dărui unui copil, unui părinte sau unui bunic, o iarnă caldă și prietenoasă. Să nu fim indiferenți.

Acțiuni care urmează să se întâmple în București:

17 decembrie, Cișmigiu, la intrarea din fața Primăriei Generale – Dăruiește haine și alimente pentru oamenii fără adăpost

Nimeni nu este singur de Crăciun. În perioada 18- 22 decembrie se merge cu daruri, colinde și zâmbete la centrele de bunici (Sf. Luca, Sf. Vasile, Sf. Elena, Străulești sau Odăi).

Dacă știți și altele, vă rog să le adăugați în comentarii.

Alte informații:

Lista fundațiilor pentru ajutorarea persoanelor fără adăpost din România

Lista adăposturilor de noapte pentru adulți (București)

Lista centrelor pentru copii (București)

Tag-uri:
· · · ·
Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title